Lavender Fest- cel mai parfumat festival. De ce vreau sā fiu acolo?

Mirosul de levānțicā îl asociez mereu cu relaxare, liniste, curātenie și somn lin.

Este una dintre frumusetile naturii pe care am cunoscut-o întîi prin miros și doar acum câtiva ani am avut placerea sā vād cu ochii mei gratioasa levānțicā înfloritā, dar un lan adevārat de levānțicā am admirat abia anul trecut, datoritā Festivalului Levānțicāi.

Din pācate anul trecut am aflat prea târziu de eveniment și nu am ajuns la levānțicā în ziua festivalului.

La cât de mult iubesc eu acest violet purpuriu, delicatetea perfectā a levānțicāi cu mirosul îmbatātor și expeientele noi, am facut tot posibilul sā ajungem la lanul de levānțicā într-un amurg.

Desi,  era o duminică obisnuită am fost surprinsā sā gasim în lan foarte multā lume, toți îmbrācați în alb, toți dornici de poze memorabile.

Lia avea doar 5 luni, a fost atât de interesatā de levānțicā încât în  toate pozele este cu ochisorii atințiti în florile de un violet cuceritor, iar degetele se plimbau usor printre firele gingase de levănțicā.

 

DSC02030 - Copie.JPG

 

Acolo în raiul violet, pe lângā poze, am profitat de aromaterapie direct de la sursā, de o relaxare a corpului și a minții, iar fetița noastrā a adormit încā pe drum si ne-a bucurat cu o noapte de somn profund.

Vara îmi cumpār mereu levānțicā, îmi umplu casa cu compoziții frumoase si de miros profund.

A doua ediție a festivalului levānțicāi n-am cum s-o ratez.

Vreau sā simt atmosfera de acolo, sā admir frumusetea de vis a câmpului violet, ascultând pe fundal muzicā bunā, sā cunosc mulți oameni talentați…

 

lavender-fest-5
Sursā pozā klumea.eu

 

Sâmbāta asta, 18 iunie la 13.00, lāsām grijile acasā și mergem la cel mai parfumat festival, Lavender Fest, în satul Cobusca Nouă la doar 35 km de Chișinău.

Detalii gasiti aici si  aici.

De ce vreau să fiu acolo?  

Fata mea face vineri exact 1 an si 5 luni, îmi doresc o zi specialā, plinā de amintiri frumosase cuprinse în poze de familie de neuitat.

Imi doresc ca fetița mea sā miroase fiecare fir de levānțicā, vreau s-o vād interactionând și alergând cu alți copii, sā îi citesc fericirea în ochi.

Lavender Fest este un eveniment Kids Friendly , organizatorii promit copiilor cā vor avea parte de multe activități interesante, scrânciob, trambulină, animatori, face painting și multă distracție.

 

lavender-fest-copii
Sursā pozā klumea.eu

 

Nu ezitati sā le oferiti o experientā frumoasā, mai ales cā copiii de până la 12 ani intră gratuit la Lavender Fest.

Natalia Madan  a povestit foarte frumos despre festivalul de anul trecut și a mentionat ca: “Decorul era ca din poveste, în special pentru micile „prințese”. Aceste căsuțe adorabile sunt atracția fiecărui copil.” Sper cā acele cāsute  vor fi și anul acesta, Lia va fi încântatā sā le viziteze și sā își facā prieteni.

Lavender Fest recomandā un dress code All White, cred cā va fi surprinzātor de frumos sā vād cu ochii mei o mare de oameni îmbracați în alb într-un paradis violet, douā dintre culorile mele de suflet.

 

lavender-fest-6
Sursā pozā klumea.eu

 

Dacā încā nu ți-ai ales tinuta te poti inspira din una dintre postārile mele anterioare, aici.

Un alt magnet care mā atrage la Lavender Fest este frumusețea lucrārilor oamenilor talentați din Moldova.

 Târgul de Artizanat, unde peste 70 de artiști vor prezenta  produsele lor. 

Vom putea  găsi accesorii deosebite, create special pentru acest eveniment, suvenire, jucării, cosmetică bio, uleiuri din levănțică și multe alte lucruri interesante.

Lia la sigur va fi toatā ochi sā prindā varietatea de culori. 

Art Lavanda, un concurs de artă inspirată din levănțică, în care s-au înregistrat peste 25 de participanți cu lucrările lor.

 

IGOR4117
Sursā pozā klumea.eu

 

Din Inimă Branduri din Moldova  știu cā mā vor surprinde cu detalii originale și cuceritoare, pregātite cu dragoste pentru eveniment.

Iar dacā tot am spus cā arta mā topeste fotografii profesionisti promit sā ne transforme întreg lanul de levānțicā într-un studio-foto cu decoruri tematice originale.

La Festivalul Levānțicāi fiecare îsi va gasi zona de confort, pentru a afla și despre alte zone ale evenimentului, pe care nu le-am mentionat, vizitati  Pagina Facebook a evenimentului , klumea.eu  și o sursā care mi-a plācut cum a prezentat orheianca.eu

 

lavender-fest

 

Vin si eu cu o invitație pentru cititorii mei din România, treceți Prutul și haideți la cel mai deosebit și rafinat eveniment al verii.

 De la Iași sunteți în 3-4 ore la Lavender Fest .

Și voi, ai nostri, plecați în țari strāine, luați-vā familiile, prietenii și veniti Acasā, bucurați-va de Lavender Fest și foarte curând de Ia mania.

Mā umple de bucurie frumusețea festivalurilor din Moldova, ne dau ocazia sā traim experiente noi, în locuri noi cu oameni talentați.

Îmbracā-te în alb si hai sā gustām din liniste, culoare, miros și voie bunā contopindu-ne cu frumusetea naturii !

Nu uita camera foto acasă, pentru a simti mirosul de lavandā ori de câte ori ai poftā sā rasfoiesti amintiri frumoase.

 

bunch-lavender-1680x1050
Sursā pozā klumea.eu

 

Sā nu uiți  Levāntica doar se miroase, Nu se Rupe !!!

Organizatorii vor avea grijā ca la intrare sā primesti un buchețel din raiul violet.

Ne vedem la Lavender Fest!

 

 

Cu drag, Angela.

 

 

Advertisements

One thought on “Lavender Fest- cel mai parfumat festival. De ce vreau sā fiu acolo?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s